Împământarea

Încă din anii ’70, academicianul rus Alexandr Mi­ku­lin, creatorul “motorului secolului” pentru avionul IL-2, numit şi “tancul zburător”, a scris o car­te care a devenit rapid un best-seller şi care s-a bucu­rat de mai multe ediţii.

Titlul cărţii este “Longevitate acti­vă” şi are ca temă lupta împotriva îmbătrânirii. Re­nu­mitul constructor de aeronave a început să se ocupe de această problemă în 1947, după se suferise un atac de cord sever. Mikulin a studiat structura şi funcţia or­ganelor precum şi fenomenul îmbătrânirii, prin prisma unui tehnician, gândindu-se la metodele de îmbună­tăţire a fiabilităţii şi durabilităţii acestei “construcţii” vii, care este organismul.

Între fizică şi medicină

Douăzeci de ani de observaţii şi de analiză au dus la un rezultat remarcabil: un sistem original de sprijin al sănătăţii, cu totul altfel decât recomandările obiş­nui­te ce circulau prin cărţile şi revistele cu sfaturi me­di­cale. Mikulin a propus metode în lupta cu îm­bă­trânirea, despre care medicina nu auzise până atunci: vibrogimnastică, hrană cu un singur grup de nutrienţi, ionizare etc. Pe unul din primele locuri ale remediilor sale s-a aflat însă împământarea. Mikulin sublinia faptul că pământul are o sarcină electrică negativă mare. Iono­sfera care înconjoară Pământul este alcă­tui­tă din ioni încărcaţi pozitiv. Între pământ şi ionosferă există un câmp electric, la care s-au adaptat toate orga­nismele vii. Cu toate acestea, din cauza progresului tehnic, omul s-a izolat de sarcina negativă a pămân­tului. A­cest lucru duce la acumularea în organism de sar­cină po­zitivă în exces, cauzând slăbirea lui şi apa­riţia boli­lor.

Biofizica strămoşilor

Pentru a preveni efectele nedorite ale excesului de electricitate, omul trebuie să recurgă la împămân­tare. În cazul strămoşilor noştri care umblau multă vreme desculţi sau purtau încălţăminte uşoară, contactul cu pământul era direct. Această regulă este reflectată în obiceiurile mai multor popoare. De exemplu, în mâ­năs­tirile budiste din Tibet, există de mii de ani un ritual care obligă călugării şi pelerinii să meargă zilnic des­culţi, de-a lungul unui râu de munte. Evreii şi arabii aveau şi ei obiceiul de a sta desculţi pe pă­mânt, înainte de a se culca. În Rusia, din timpuri străvechi, se consi­dera că este foarte sănătos să mergi desculţ prin roua dimineţii. Oamenii chinuiţi de afecţiuni severe folo­seau o metodă şi mai complexă: se dezbrăcau în pielea goală şi se rostogoleau prin iarba înrourată.
Odată cu evoluţia civilizaţiei tehnice, omul s-a în­călţat tot mai confortabil şi sigur şi a devenit izolat de sol, încălcând regulile echilibrului energetic, formate în cursul evoluţiei. De atunci, industria de încălţăminte a realizat un mare succes în protejarea picioarelor de leziuni fizice, de temperaturi scăzute sau ridicate, însă con­tactul cu pământul a fost întrerupt, excesul de electri­citate acumulându-se în organism.

Comod nu înseamnă şi bun

Deosebit de dăunătoare, în acest sens, este încălţă­min­tea cu talpă de cauciuc sau micropo­ros. În această categorie se includ şi adidaşii, atât de populari acum, pe care mulţi îi poartă perma­nent. Adepţii lor susţin că adi­daşii sunt foarte co­mozi. Cu toate acestea, când se descal­ţă, omul se simte mult mai bine, uşurat. Moti­vul este simplu: tălpile pantofilor sunt o barieră de ne­trecut pentru contactul cu solul, eliminând posi­bili­tatea de descărcare a excesului de electricitate statică.
După cum arată studii recente, intensitatea mărită a câmpului electromagnetic al omului, provocată, în spe­cial, de acumularea de electricitate statică, cauzea­ză anomalii grave în activitatea organelor, hiperten­siune arterială, atacuri de cord şi accidente vascular-cere­brale, inclusiv stres. În terapia alternativă există o ipo­teză care asociază decesul prematur, provocat de bolile sistemului cardiovascular, cu lipsa de împă­mântare. Situaţia este agravată şi de faptul că – atât la locul de muncă, cât şi la domiciliu – oamenii sunt izo­laţi de pământ prin mochete, covoare sintetice şi lino­leum, nemaivor­bind că majoritatea clădirilor sunt con­struite din beton armat. Ca rezultat, lo­cuitorul modern al oraşului, este, prac­­tic, lipsit de capacitatea naturală de a scăpa de elec­tricitatea statică în exces. Dovezile sunt la înde­mână. De pildă, uneori, atin­gând accidental un robinet de metal sau un mâner de frigider, sim­ţim un şoc elec­tric uşor. Acesta este un sem­nal că organismul este arhi­plin de o energie dăunătoare ce tre­buie elimi­na­tă. Desigur, noi nu putem să oprim sau să mic­şorăm pro­ducerea şi degajarea electricităţii de către celule, dar putem recurge la măsuri. Cea mai la îndemână este îm­pământarea, care poate fi aplicată simplu.

Câteva practici simple

* Cercetările ştiinţifice au confirmat că eliminarea electricităţii staticeîmbunătăţeşte starea generală a omului, serveşte ca o măsură eficientă de prevenire a bolilor şi – cel mai important – are un efect terapeutic vi­zibil.

* În procesul de evoluţie, tălpile omu­lui au fost în con­tact permanent cu pă­mântul, asigurând purificarea energetică a întregului organism. În metoda intens popu­­larizată de întremare, a vindecă­toru­lui rus Porfiri Ivanov, un ţăran dedicat vieţii în armonie deplină cu na­tura, prima regulă este formulată după cum urmea­ză: “De două ori pe zi, toar­nă-ţi pe corp 2-3 căl­dări cu apă rece sau scaldă-te oriunde ai po­sibilitatea – în lac, râu sau cadă. Îna­in­te de scăldat sau după, stai cu picioa­rele goale pe pă­mânt, iar pe timp de iarnă – pe zăpadă, cel puţin 2-3 minute.” Procedura aceasta sim­plă descarcă organis­mul de excesul de electricitate sta­tică asemenea unui condensator, prin contact direct cu pământul.

* De mult succes se bucură în Rusia băile de apă cu împământare, în tratamentul hipertensiunii arteria­le. O procedură durează 30-60 de minute, timp în care tensiunea arterială se reduce în mod semnificativ.
Dacă vă încântă simplitatea metodei şi doriţi s-o prac­ticaţi, puteţi alege tehnica de împământare în func­ţie de condiţiile existente. De exemplu, umpleţi cada (doar dacă e din metal, cele de plastic se exclud) cu apă până la 8-10 cm, in­traţi în ea cu picioarele şi efectuaţi de 20-30 de ori genuflexiuni lente. La fiecare co­borâre, scufundaţi în apă palmele cu de­getele des­fă­cute. În absenţa căzii din metal, puteţi utiliza un li­ghean împă­mân­tat (cu aju­torul unei sârme) la o con­ductă de apă sau orice ţeavă metalică.

* Se cunoaşte şi metoda de aplicare a unui obiect me­talic pe zona dureroasă, în caz de migrenă, ce func­ţionează după aceeaşi lege. Această procedură este deo­sebit de utilă pentru şoferii de cursă lungă, ce pe­trec toată ziua într-o cabină ecranată. Se îndepărtează per­fect oboseala şi iritabilitatea, se normalizează ten­siu­nea arterială.
Dar, pe timp de vară, toţi, fără excepţie, ar trebui să umblăm dimineaţa desculţi, pe iarba plină de picături de rouă sau de ploaie, deoarece umiditatea îmbunătă­ţeş­te contactul electric cu pământul.

Metoda împământării a fost verificată în câteva cli­nici din America, pe bolnavii cu diabet, afecţiuni ner­voa­­se şi cardio-vasculare. S-au luat analize de sânge cu o oră înainte şi la trei ore după împământare. Medi­cii au rămas uimiţi. Formula sângelui a devenit de două ori mai bună. A dispărut staza venoasă, provocată de elec­tri­citatea statică. Starea psihică a bolnavilor s-a îmbu­nă­tăţit, deoarece celulele creierului au func­ţio­nat mai bine.

Pentru prevenirea efectelor devastatoare ale acu­mu­lării de electricitate statică în corp, savantul rus Alexandr Mikulin foloseşte trei metode.

1. Plimbarea zilnică cu picioarele goale pe pământ (fără iarbă) timp de 20-30 de minute.
2. Baia în cadă de metal (prevăzută cu o ţeavă me­ta­lică, care duce în pământ), cu apă până la glez­ne. Se fac genuflexiuni în care trebuie atinsă, pe­riodic, apa cu degetele mâinilor.
3. Pentru cei ce lucrează la birouri şi stau mult în faţa aparatelor ce produc câmp electric nociv: o sâr­­mă lungă se sudează la un capăt de o brăţară care se fi­xează pe braţ sau pe gleznă, în vreme ce capătul liber se uneşte cu o ţeavă metalică, care se duce în pă­mânt.
4. Pe timpul nopţii, Mikulin îşi sfătuieşte cititorii să recurgă la îm­pământare cu ajutorul unui fir me­ta­lic, având un ca­păt legat la picior, iar celălalt capăt la un calorifer. Mi­kulin însuşi a urmat cu stricteţe eta­pele sistemului său şi a trăit până la nouăzeci de ani, menţinându-şi func­ţio­nalitatea completă a trupului şi a minţii (la sfârşitul vieţii, a proiectat un motor ecologic de automobil_.